Masaru Emoto este un cetatean japonez, născut in 1943. Profesând în domeniul Comercial Marketing, in timpul unui călătorii in USA prin 1989 a avut ocazia de a face cunoştinţă cu cercetătorul Dr Lee H. Lorenzen. Acesta i-a prezentat fotografii ale unor monstre de apa ordinara, naturala sau obţinute cu ajutorul unui microscop electronic criogenic. De asemenea a putut vizualiza fotografii pe eşantioane de apa micro-clusterizata după un procedeu descoperit de Dr Lee (similar aranjării in inel de 6 molecule precum in apa structurata in natura).
In timpul aceluiaşi sejur Dr Lorenzen ii face cunoştinţă cu Ronald J Weinstock, cercetător interesat de aplicaţiile terapeutice ale energiei electromagnetice. Weinstock este inventatorul unei aparat de bio-rezonanţă moleculara pe care Emoto la redenumit MRA (Magnetic Resonance Analyzer), pentru a-l putea revinde in Japonia precum o invenţie proprie.
Dl Masaru Emoto a prins din zbor idea ca fiecare substanţă sau fenomen fizic posedă propriul sau câmp de rezonanţă magnetică legată de mişcările electronilor in jurul nucleelor atomice;acest fenomen el l-a denumit Hado (cuvânt care înseamnă si unda si mişcare, probabil legat de acel Chi chinezesc).
Acest Hado putea fi convertit in numere cu 4 sau 5 cifre. Tehnica MRA putea fi folosita deci nu doar in testarea bunei funcţionări a celulei, ci si in vizualizarea structurii moleculelor de apa. Astfel, când codurile sunt introduse in aparatul MRA, acesta produce un camp de rezonanţă magnetica corespunzător codului fenomenului de testat, cod care poate fi testat pe pe un organism cu ajutorul a doi senzori. Aceasta tehnica ii permitea detectarea eventualelor bacterii, toxine (mercur, plumb, aluminium etc.) Pe un eşantion de apa, in acest MRA, si introducând un cod al unei substanţe căutate, aparatul putea detecta daca produsul se afla in apa testata, si eventual, in ce cantitate. De asemenea, putea testa calitatea alimentelor, sau gradul de rezonanţă intre diferite substanţe in caz de amestec.
După o perioada de experimentare, si după ce a dobândit oarecare experienta in înţelegerea diagnosticelor, Dr Emoto a trecut la practica cu pacienţii umani. Din 1989 pana in 1994, afirma obţinerea unor rezultate interesante asupra a mii de pacienţi, si in continuitatea acestui demers. , obţine diploma de Doctor in Medicina alternativa in India (sau Sri Lanka).
Institutul de medicina alternativa din Japonia nu la menajat insa pe Mr Emoto, consemnând faptul ca nu a reuşit să-şi rezolve diabetul propriu.
In 1994, ca urmare a lecturii unei cărţi, afla ca nu exista 2 fulgi de nea identici. Emoto va face legatura intre tehnica sa Hado si imaginile de microscopie electronica criogenica obţinute de Lee .H.Lorenzen in USA. După 2 luni de tentative mediocre, va reuşi sa obţină prima sa fotografie a unui cristal de ghiată prezentând o perfecta simetrie hexagonala. Urmează multe alte fotografii pana la apariţia in 1999 a cărţii sale „Mesajele ascunse ale apei” , carte care va cunoaşte un succes enorm. Cu ajutorul tehnicei sale de cristalizare criogenica, Emoto arată lumii întregi ca apa este sensibilă nu doar la muzica, ci si la simple cuvine scrise pe o foaie, sau chiar la simple gânduri.
Faptul ca muzica poate avea o acţiune asupra apei venea de fapt de la ideea americanului Ronald Weinstock, care făcea deducţia ca daca combinaţiile rezonantelor magnetice pot avea un efect terapeutic, atunci combinaţii echivalente de rezonanta acustica ar putea avea un efect asemănător. In schimb ,idea ca cuvintele scrise pe o hârtie ar putea avea o influenta asupra apei vin din observarea asupra unei ape „Hado” pe care Emoto o putea informa chiar in absenta prezentei fizice a pacienţilor sai, doar cu ajutorul unei fotografii. Daca fotografia unui pacient era suficienta sa informeze apa, atunci de ce nu doar un simplu cuvânt
Zis si făcut: primul cuvânt utilizat a fost „Arigato” însemnând „Multumesc” in japoneza si rezultatul publicat a fost o frumuseţe de fotografie! Astfel de experiente au făcut ca Emoto sa figureze in prim plan in documentarul foarte controversat de vulgarizare a mecanicii cuantice: «WHAT THE BLEEP DO WE KNOW».
RETUR LA REALITATE
Întrucât experientele lui Emoto sunt des citate ca probe stintifice ale posibilităţii de a interveni asupra proprietăţilor apei doar cu ajutorul gândului, pozitiv sau negativ, ar fi important sa înţelegem mai întâi modul de derularea a acestor experiente.
Experimentele lui Emoto
Apa care serveşte experimentului este conservata într-un flacon in polietilena si conservata într-un ambalaj opac undelor luminoase si electromagnetice. Ajuns in laborator, aceasta eprubetă este agitata ( lovit de genunchi) de câteva ori pentru a „activa ” apa . Apoi se prelevau 50 de monstre de cate 1ml care sunt plasate într-un vas Petri la congelator la -25°C , timp de 3 ore. După congelare , aceste picături de apa se transformau într-o pelicula de gheaţă de aprox 1mm grosime, fara nici un model de cristalizare vizibil.
Utilizând procedeul numit Sublimare (apa trece de la forma de cristal de gheaţă direct la forma de vapori de apă ) s-a utilizat un microscop prevăzut cu o lampă luminoasă suplimentară, care va provoca evaporarea directă a eşantionului de gheaţă in timp de 10 secunde. Imediat ce lampa este stinsa ,vaporii de apa se recondensau direct pe pojghiţa de gheaţă pe de pe care s-au evaporat datorita temperaturii de -5 grade din laborator.
FORMELE ACELEA MIRIFICE SUNT OBŢINUTE ALEATORIU, caci dintr-un lot de 50 de picături din aceeaşi apa, este aleasa doar una,si erau loturi din care nu se obţinea nici o imagine „comerciabila ”
E ca si cum Mr Emoto privea pe geam că ninge afară, si considera că formele simetrice de gheată formate pe fereastra îngheţată se datorau gândurilor sale înaripate.
Asadar celebrele cristale apar spre -5 C sub efectul căldurii provocate de lumina microscopul si se developează in diferite forme timp de 12 secunde , după care se retransforma in apa. Evident, rezultatul nu da niciodată doua cristale asemănătoare, si chiar pe unele loturi de 50 de eşantioane, nu se evidenţia nici o forma simetrica la microscop.
Pentru fiecare din cele 50 de eşantioane, Emoto făcea un tabel cu simetria, mărimea sau formele inteligibile ale cristalelor obţinute. DUPĂ CARE ALEGEA DOAR UN SINGUR. CRISTAL, CARE SE APROPRIA DE EFECTUL DORIT (cuvântul sau gândul ales sa „informeze apa).
Ce concluzii reies din tot acest proces:?
– Emoto recunoaște el însuşi ca este mai degrabă inițiat in științele artistice decât in cele fizico-chimice. Deci poate fi considerat mai degrabă un cartist estetician” decât un cercetător.
– A avut sinceritatea sa afirme ca nu a utilizat testele in orb (ar fi avut 0% șanse de reușită) ci a dat prioritate caracterul estetic, pentru a putea adăuga fotografii reuşite in bestsellerul sau „Memory of Water”.
-Titlul sau de doctor a fost obţinut doar pe durata unui an (prin corespondenta, fara frecventa, cu insistenta) la o universitate internaționala libera din Sri lanka.
In ceea ce privește pregătirea sa in medicina alternativa, acesta a constat in câteva cursuri de filosofie, istorie si principii de medicina generală. Neavând nici o pregătire științifică riguroasa , Emoto nu a ţinut sa justifice veracitatea experiențelor sale, ceea ce presupune ca unele din fotografiile reuşite se datorau fie expiraţiei laborantului îndreptată spre pelicula de gheata in cele 12 secunde de dezgheţ, sau a unei reflecţii luminoase a unui obiect, persoane, planta, etc aflat in încăperea laboratorului.
Altfel spus, niciodată Mr Emoto nu a verificat daca același cuvânt (pronunțat de persoane diferite), pe alt eșantion de apa va da aceleași rezultat.
Deci toate corelațiile făcute intre numele/simbolurile folosite si imaginile obținute… sunt fantasmagorice !
Aşa cum se arata in experiențele serioase de laborator, cea mai mica variaţie de temperatura sau de umiditate in jurul unui cristal schimbă forma sa de o maniera radicală. Afirmația (pe baza unei singura fotografii, alese aleatoriu dintr-un lot de 50) ca un gând anume, sau un cuvânt poate fi imortalizat într-o forma cristalina in apa este la fel de probanta ca basmele cu zâna apelor. Experimentatorul ar fi trebuit sa fie robot, nu aibă nici un alt gând in timpul experimentului si sa execute toate aceste operațiuni într-o picosecunda.
Masaru Emoto recunoaște in cărțile sale ca nu el făcea experiențele pentru ca nu suporta temperatura scăzută (-2 ou 5 C) din laboratorul unde se obțineau imaginile. Este important sa se înțeleagă ca nu apa lichidă trecută direct la îngheț este cea care da naștere acelor cristale hexagonale, ci vaporii de apa degajați efectul lămpii de luminat (pasaj direct la starea de vapor fără fuziune).
Daca apa lichidă ar fi conținut cu adevărat o acel mesaj ca informație memorizata, congelarea ar fi fost prima cauza a a pierderii acestei informații. După congelare, trecerea brusca a apei lichide la starea de vapori in faza sublimării, unde moleculele devin complet izolate unele de altele, este o alta cauză de ștergere definitiva a oricărei informații conținute in acel lichid.
Acest nod gordian a fost tăiat fără scrupule, caci Mr Emoto îşi alegea aleatoriu o fotografie reușită, pe care o desemna ulterior ca fiind obţinută datorita unui gând X sau sunet.
Legatura pe care o face Mr Emoto intre forma unui cristal si starea fizico-chimică a unei ape lichide „informata” de gânduri sau cuvinte diverse este foarte şubredă. In realitate, ceea ce caracterizează fenomenele vitale, este lipsa de simetrie (chiralitatea materiei vii), sau o prezenta unor axe de simetrie incompatibile cu formarea unui cristal de gheaţă.
CONCLUZIE
Comercial mercantil sau artist pragmatic, meritul lui Emoto este acela de a fi reuşit sa „spargă gheaţa” din jurul apei. Desi a plecat pe premize eronate, a reuşit sa puna in lumina fenomene vitale legate de apa.
Coincidenta sau hazard, concomitent cu experienţa lui Emoto aveau loc cercetări riguros stintifice de cealaltă parte a globului, in Franţa. Profesorul Jacques Benveniste, cercetător de renume mondial, scrie un articol in revista Nature care stârneşte un adevărat Tsunami. Profesorul Benveniste scrie o carte numita „Memoria apei” unde prezintă experienţe de laborator din care reiese aceasta capacitate a apei de a stoca si transmite informaţie.
Doua destine diferite: Emoto, pseudo-ştiinţific reuşeşte sa obţină o recunoaştere mondiala pe baza unor fotografii „trucate” si profesorul Benveniste, ostracizat pentru rezultate elaborate ştiinţific care încercau sa fundamenteze ştiinţific acest fenomen de MEMORIE A APEI.
Acesta este o metoda a contra-focului (in incendiile mari ale pădurilor): exhibarea unui aspect vulgarizat dintr-un fenomen foarte complex, pentru a nu permite potenţialului real al acelui fenomen să-şi arate potenţialul.
Într-o societate mercantila, se favorizează principii si idei sterile daca aduc beneficii imediate, iar descoperirile stintifice de reala valoare sunt blocate daca pun in pericol Sistemul.
Memoria apei si Vidul
Ceea ce caracterizează dezbatirile despre proprietăţile speciale ale apei este lipsa de rigoare ştiinţifică si nu realitatea intrinseca a existentei acelor proprietăţi.
Cu ajutorul ‘Teoriei cuantice a câmpurilor se poate demonstra ca într-adevăr ca apa deţine calităţi de neimaginat in Vidul Fizic Apos (VPA). La nivel cuantic, in orice forma de apa, vapori, lichidă, inter-facială sau solidă, exista spatii vide care înglobează in permanenta moleculele de apa interconectate de legatura de hidrogen.
Acest VPA poate fi exploatat in fizica cuantica a campurilor pentru a memoriza o informaţie de natura electromagnetica via un domeniu de coerenta. In cadrul acestor deomeniu de coerenta, moleculele de apa oscilează in bloc de o manieră colectiva după frecventa undei electromagnetice „prizoniere” in acest VPA.
Tocmai aceasta unda de coerenta (formata din molecule de apa, de vid si de fotoni) este cea care persista in apa, chiar si după multiple diluţiunii infinitezimale care au eliminat moleculele iniţiale utilizate pentru a „memoriza” una din frecventele aparţinând spectrului acelei soluţii.
Homeopatia explorează aceasta proprietate a vidului cuantic pentru a transmite o informaţie de natura chimică chiar după absenta fizica a substanţei chimice corespondente informaţiei respective.
De asemenea, Aromoterapia utilizează ca procedeu eliberarea unei cantităţi infinitezimale de molecule odoriferante care excita receptori olfactivi de o maniera strict ondulatorie via un mecanism de transducţie ( transfer al unei informaţii genetice de la o celula la alta prin intermediul unui vector ) bazat pe caracteristica apei ca compozant majoritar al tuturor celulelor vii.
Exista deci si in cadrul cercetării stintifice un cadru adecvat studierii acestor fenomene extraordinare legate de apa, cu condiţia sa nu se cedeze sirenelor facilitaţii si vulgarizării credule a informaţiei.